"Omagiem astăzi înălțarea la cer a 14.000 de suflete, care și-au luat zborul din acest loc unde ne aflăm – Dealul Bobeuca - Culmea Pleșu -„Golgota” localității noastre, un pinten desprins din Munții Stânișoarei, care străjuiește și comuna Vânători-Neamț.
Aici, acum 80 de ani, în luna iunie, după sărbătoarea ÎNĂLȚĂRII DOMNULUI, s-au desfășurat lupte cumplite, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pentru oprirea ofensivei armatelor sovietice.
Acest loc a fost pista de plecare la cele veșnice, a celor aproximativ 14.000 de suflete care au lăsat părinți, soții, copii, frați și surori greu încercați sufletește, a căror oseminte au fost înhumate în gropi comune, pe acest deal.
În memoria lor, la îndemnul părintelui IUSTIN PÂRVU – „Sfântul din zona Neamțului”, cu binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului TEOFAN, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, încă din 2013 s-au început lucrările la acest Mausoleu, de către domnul LUCA Neculai, președintele Asociației „ÎN MUNȚII NEAMȚULUI”, în cadrul unui proiect, în parteneriat cu Consiliul Județean Neamț și Primăria Vânători-Neamț.
Lucrările la acest Monument închinat eroilor, au fost finalizate în anul 2016, prin munca susținută a domnului LUCA Neculai iar în data de 21 MAI 2016 a avut loc sfințirea acestui edificiu de către Înalt Prea Sfințitului TEOFAN, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Domnul LUCA Neculai a continuat în următorii ani să instituie „DRUMUL CRUCII”, prin montarea a 14 cruci din beton cu picturi din mozaic, pe calea de acces care duce la Monumentul Eroilor de pe Dealul Bobeuca, care vor fi sfințite duminică, 16 IUNIE 2024 cu prilejul oficierii Sfintei Liturghii, eveniment liturgic care se desfășoară anual după anul 2016, în prima duminică după sărbătoarea Înălțării Domului, în memoria celor care si-au dat viața iar noi ne bucurăm de roadele jertfei lor supreme.
Să înălțăm și noi rugăciuni acum pentru sufletele lor, ca Bunul Dumnezeu să-i așeze în locașuri luminoase iar pe noi să ne apere și păzească de astfel de evenimente tragice.
Să ne rugăm de asemenea pentru PACE în toată lumea!
Doamne ajută!"
Cu stimă,
PRIMAR
PETRARIU MARIA ADRIANA


