ziartarguneamt.ro: Investiție de peste 10,6 milioane de lei pentru o nouă sală de sport la Liceul Tehnologic din Vânători-Neamț

13 martie, 2026

Comuna Vânători-Neamț marchează un nou pas important în modernizarea infrastructurii educaționale, după semnarea contractului de finanțare pentru proiectul „Modernizare infrastructură sportivă pentru Liceul Tehnologic «Arhimandrit Chiriac Nicolau» Vânători-Neamț”.

Proiectul este finanțat prin Programul Regional Nord-Est 2021–2027, în cadrul Priorității 6 – O regiune educată, iar semnarea contractului a avut loc după nouă luni de evaluare.

Investiția vizează construirea, dotarea și accesibilizarea unei noi săli de sport moderne, care va fi pusă la dispoziția elevilor liceului, dar și a comunității locale. Noua infrastructură este gândită astfel încât să răspundă nevoilor actuale ale procesului educațional și să ofere condiții moderne pentru desfășurarea orelor de educație fizică și a activităților sportive.

Valoarea totală a proiectului este de 10.651.152,15 lei, iar perioada de implementare este estimată la 25 de luni. Potrivit datelor prezentate de administrația locală, beneficiarii direcți ai investiției vor fi peste 650 de elevi ai Liceului Tehnologic „Arhimandrit Chiriac Nicolau”, în timp ce capacitatea infrastructurii educaționale după implementare va ajunge la aproximativ 500 de locuri.

Viitoarea sală de sport va fi una modernă și complet echipată, accesibilă tuturor elevilor, eficientă energetic și dotată cu tehnologii digitale pentru activități educaționale. Prin soluțiile prevăzute în proiect, se urmărește atât reducerea consumului de energie, cât și crearea unui spațiu adaptat cerințelor actuale din educație.

Conducerea Primăriei Vânători-Neamț precizează că această investiție răspunde unei nevoi reale a elevilor și cadrelor didactice, oferind condiții mai bune pentru dezvoltarea fizică armonioasă a copiilor. Totodată, proiectul reconfirmă faptul că educația și infrastructura dedicată tinerilor rămân priorități pentru comuna Vânători-Neamț.

AVIZIER

ELECTRONIC

vezi toate
VÂNĂTORI-NEAMȚ VREMEA

CALENDARUL

ORTODOX

© 2023 Primăria Comunei Vânători-Neamț
Comuna Vânători-Neamț
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Politica de confidențialitate

Prelucrarea datelor cu caracter personal